Cum arată viitorul în materie de ... interioare auto

În vreme ce toţi marii constructori caută să utilizeze la scară largă fibra din carbon, Ford experimentează un alt material inovator în industria auto. Este vorba despre un material regăsit din abundenţă în natură: bambusul.

Lemnul, care se găseşte în cantităţi mari în Asia, este unul dintre cele mai rezistente materiale naturale. Potrivit specialiştilor, bambusul poate fi la fel de rigid ca oţelul, cel mai folosit material când vine vorba despre arhitectura maşinilor moderne.

În prezent, lemnul asiatic este folosit în industria mobilei, a construcţiilor şi chiar alimentară. Sunt anumite specii de bambus care intră în categoria plantelor cu cea mai rapidă creştere pentru că se pot mări cu 90 de centimetri în numai 24 de ore.

Din aceste raţiuni, Ford se gândeşte serios să folosească bambus în maşinile sale viitoare. Americanii au testat materialul în ultimii ani şi au evaluat posibilitatea de a-l folosi în interiorul maşinilor. A fost testată combinarea sa cu plasticul şi s-a ajuns la concluzia că se comportă mai bine decât orice alt compus sintetic sau din fibre naturale. De asemenea, a fost încălzit la 100 de grade Celsius pentru a-i fi testată integritatea.

Rate this item
(0 votes)

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto