Suceava

Trendul consumului de etnobotanice este în creştere în Suceava, la aproape zece ani de când acestea au apărut pe piaţă. Este o realitate constatată de cei care sunt în cea mai mare măsură să se pronunţe, poliţiştii de la Serviciul Antidrog al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava. Denumite generic etnobotanice, fals catalogate drept droguri „uşoare”, au apărut în Suceava din perioada 2008-2009, când afacerea era încă legală, iar acestea se vindeau la magazine. Acum, în 2017, deşi comerţul nu mai este nici pe departe legal, etnobotanicele continuă să circule masiv pe piaţa neagră, iar grupările mari împotriva cărora s-a acţionat au fost înlocuite de alţi dealeri, care nu ţin cont de riscurile penale având în vedere sumele mari de bani pe care le câştigă. Un plic de aproximativ 0,2 grame de etnobotanice se vinde în Suceava cu 25-30 de lei, rezultă din datele structurilor de combatere a crimei organizate. Cum s-au reorientat dealerii, după interzicerea comerţului pe faţă, în magazine Comisarul Tudor Costin, şeful Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava, a stat de vorbă cu reporterii Monitorului de Suceava cu privire la cum a evoluat această piaţă a etnobotanicelor. Prima fază a fost în perioada 2008-2009, când se ajunsese la un moment dat ca în judeţul Suceava să fie 15 magazine la care se vindeau etnobotanice, din care jumătate în municipiul Suceava. „Până în 2010 a existat vid legislativ, în România nu era un cadru legal de interzicere a acestor substanţe. Atunci, în 2010, au fost introduse două acte normative prin care substanţele psihoactive au fost introduse pe lista celor interzise”, a explicat ofiţerul. Producătorii mari de droguri de acest gen, în special din China şi India, au schimbat însă formulele chimice şi au modificat structura substanţelor, pentru a evita lista celor interzise. În aceste condiţii, în 2011, şi în România s-a introdus o nouă lege (Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare), care interzice orice manipulare a unor astfel de substanţe. Aceste modificări de lege nu au dus la stoparea comerţului cu aceste droguri, ci doar la o reorientare a dealerilor, de găsirea de noi metode de a continua afacerea. Prima grupare mare din Suceava a ajuns la faza de condamnare la prima instanţă Ofiţerul Tudor Costin a arătat că prima grupare mare de dealeri de etnobotanice a fost cea a lui Ilie Popovici, din Suceava, secondat de locotenenţii Ionuţ Păstrăv şi Bogdan Andrei Nastasi. Această grupare „făcea” cărţile în aproape tot judeţul. În patru luni de monitorizare, dealeri vânduseră droguri către 479 de clienţi. „Piaţa drogurilor a avut în ultimii ani o evoluţie sinusoidală, după acţiuni de răsunet împotriva unor grupări fiind perioade de acalmie. Membrii acestei reţele erau foarte importanţi, se juca după regulile lor. După ei a fost un vid, însă acesta a fost suplinit imediat de dealeri din zona Botoşani”, a declarat ofiţerul de la Serviciul Antidrog.Recent, Tribunalul Suceava i-a condamnat la pedepse cu executare pe principalii membri ai grupării lui Ilie Popovici. Acesta din urmă, de exemplu, a primit 5 ani de închisoare, însă pedeapsa nu este definitivă. Afacere de sute de mii de euro, cu etnobotanice amestecate cu materiale de construcţie A urmat apoi dezvoltarea unei grupări din Rădăuţi, împotriva căreia s-a acţionat în 2016. Este vorba de gruparea care ar fi fost coordonată de inculpatul Răzvan Percec. Pentru a vă face o imagine referitoare la dimensiunile afacerii, de la gruparea din Rădăuţi s-au capturat 9 kilograme de droguri. La un preţ minim de 250 de lei gramul, un calcul simplu arată că membrii grupării derulau afaceri de peste 2 milioane de lei, sau în jur de 500.000 de euro. În acest dosar, din datele procurorilor DIICOT, rezultă că Răzvan Percec amesteca etnobotanicele cu prafuri din materiale de construcţii, pentru a-şi spori profitul. În cazul acestei grupări au fost identificaţi în jur de 300 de consumatori cerţi, care au fost audiaţi sau urmează a fi audiaţi. Mai recent, procurorii DIICOT şi ofiţerii de la Serviciul Antidrog i-au săltat şi pe membrii unei grupări din zona Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc. De ce nu mai ajung consumatorii atât de des la spital Chiar şi cu aceste acţiuni, fenomenul nu poate fi stopat, din contră. „Din păcate, piaţa continuă să crească. Dacă în perioada 2008-2010 erau foarte mulţi tineri consumatori care ajungeau la spital, acum asta nu se mai întâmplă atât de des. Concluzia la care am ajuns este că treptat consumatorii s-au obişnuit cu aceste substanţe, nu că s-au lăsat. Au început să se obişnuiască cu modul de consum, cu cantităţile, pentru a nu ajunge la spital şi automat în vizorul nostru”, a explicat şeful Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava. Nevoia de etnobotanice, similară cu nevoia unui om normal de a bea apă Faptul că cei deveniţi…
Suceava continua sa aiba cele mai periculoase sosele din tara: 105 oameni si-au pierdut viata in accidentele rutiere produse anul trecut pe raza întregului judet, 300 la număr. Iar celor peste 100 de persoane decedate li s-au adăugat 230 rănite grav şi alte 144 rănite uşor. Principalele cause rămân viteza excesivă, neadaptată la trafic, indisci­plina pietonală, dar şi abaterile bicicliştilor. Pentru reducerea numărului de victime în accidente de circulaţie, numai în anul trecut au fost organizate peste 180 de acţiuni ale Serviciului Rutier. Statistic, evoluţia accidentelor cu consecinţe grave evidenţiază faptul că 2016 este al treilea an consecutiv când numărul acestora scade, fiind înregistrat practice cel mai mic număr de accidente rutiere grave din ultimii opt ani, cu mențiunea însă că a crescut numărul persoanelor decedate.
Cererea pentru anvelope de iarna a crescut semnificativ in ultimul trimestru al anului 2016 respectiv, inceputul lui 2017. Totul, datorita cresterii numarului de autoturisme care se inregistreaza pe suprafata judetului Suceava. Nu in ultimul rand insa, in aceasta perioada a anului, toate autovehiculele trebuie sa fie echipate corespunzator pentru provocarile sezonului rece. Deci, in primul rand, cu anvelope de iarna, pentru ca altfel, soferii risca sa fie sanctionati. Amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă, a lanţurilor sau a altor echipamente antiderapante certificate este cuprinsă între 1.125 şi 2.500 de lei. În plus, în afară de amendă, poliţiştii rutieri reţin certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
Registrul Auto Român Suceava abia mai face faţă avalanşei de cereri venite din partea sucevenilor care doresc să-şi cumpere o maşină second-hand adusă din străinătate. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care reglementează timbrul de mediu pentru autovehicule va fi abrogata la 1 februarie. Practic, începând chiar de miercuri, proprietarii de maşini nu vor mai fi nevoiţi să achite timbrul, taxa de mediu urmând să fie eliminata definitiv. Iar la Suceava, din momentul în care a devenit o certitudine faptul că taxa dispare, numărul celor care s-au programat pentru a efectua inspecţia tehnică a autovehiculelor pur şi simplu a explodat. Programările sunt deja complete pentru următoarele 30 de zile. Dacă pentru cei cu venituri mici eliminarea taxei de timbru de mediu este o veste excelentă, ei bine, reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile o consideră total inoportună. În opinia acestora, eliminarea taxei va duce la o scădere a vânzărilor de maşini noi cu circa 30%.
Garda Forestiera Suceava a fost dotată cu o dronă şi 47 de tablete, şeful instituţiei, Mihai Găşpărel declarând că „acestea vor fi folosite pentru eficientizarea activităţii”. Gărzile Forestiere din Suceava şi Ploieşti sunt primele dintre cele 9 existente în ţară, în cadrul cărora vor fi testate utilizarea dronei şi tehnica de calcul moderne în identificarea zonelor afectate de tăieri ilegale.
Primarii şi managerii spitalelor din judeţul Suceava fac tot ce pot ca să atragă noi medici. Unii oferă apartamente de serviciu, alţii prime de istalare, alţii sunt dispuşi să ofere ambele variante și nu numai. Din ultima categorie face parte şi managerul spitalului de la Rădăuţi, Traian Andronachi.Oficialul a explicat că unitatea medicală pe care o conduce scoate la concurs 11 posturi pentru medici. Iar ca să facă posturile mai atractive, Primăria Rădăuţi este dispusă să le ofere medicilor o primă de instalare între 1.000 şi 3.000 de euro, plus un apartament de serviciu. Dar, probleme cu personalul medical sunt în toate spitalele din Moldova. Aici, cele mai căutate specializări sunt Terapie Intensivă, Diabetologie şi Cardiologie.
Indicatorii tehnică-economici ai investiţiei vor fi aprobaţi în şedinţa Consiliului Local Suceava de pe 26 ianuarie. Valoare totală a investiţiei depăşeşte 2,7 milioane de lei. În expunerea de motive a proiectului de hotărâre se arată că vechea seră a oraşului, care funcţionează în mare parte într-un spaţiu închiriat de Primărie, nu mai face faţă în totalitate cerinţelor şi solicitărilor legate de înfrumuseţarea oraşului. Aşa că municipalitatea din Suceava ar vrea să construiască o seră de 2.300 de mp, cu structură metalică şi cu panouri din sticlă.
Numărul total al asistenţilor maternali profesionişti din judeţul Suceava este în acest moment de 390, persoane înregistrate la Serviciul de Asistenţă Maternală Profesionistă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava. Dintre aceștia, doar 371 sunt activi şi au grijă de 567 de copii şi tineri din tot judeţul. Astfel, 158 de „părinţi de profesie” au câte un copil în asistenţă maternală, 107 au câte doi copii, iar 10 au câte trei copii în grijă. Alţi 48 de asistenţi maternali au grijă de câte un copil cu dizabilităţi, 6 au în plasament câte doi copii cu dizabilităţi, 36 au câte doi copii dintre care unul sănătos şi unul cu dizabilităţi, 5 au câte trei copii dintre care unul sănătos şi doi cu dizabilităţi, iar un asistent maternal are patru copii, din care doi sunt sănătoşi şi doi sunt cu dizabilităţi. Directorul executiv adjunct al DGASPC Suceava, Margareta Isăilă, a declarat că în acest an Serviciul AMP din cadrul DGASPC Suceava va organiza cursuri de formare profesională pentru asistenţi maternali profesionişti. „În acest sens, s-au efectuat evaluări sociale şi psihologice pentru 300 de persoane care au solicitat să devină asistenţi maternali profesionişti, în perioada 2011-2015” a declarat directorul Margareta Isăilă.
Programul de dotare al Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava pentru acest an a început cu licitaţiile pentru 12 loturi de aparatură şi echipamente, în valoare de aproximativ 400.000 de euro. Procedura greoaie a achiziţiilor publice din legislaţia românească face însă ca noile aparate să aibă şanse minime să fie la dispoziţia pacienţilor mai devreme de 4-5 luni. Managerul instituţiei, Vasile Rîmbu, a declarat că printre aparatele şi echipamentele nou achiziţionate se află un osteodensitometru şi un mamograf, dar și incubatoare de transport nou-născuţi. ”Sunt doar primele loturi licitate, cu echipamente care vor fi efectiv în spital în vară. Între timp, facem procedurile pentru un lot mult mai solid, atât ca număr, cât şi ca valoare” a precizat managerul Spitalului de Urgență.
Iniţiativa preotului din satul Ştirbăţ, comuna Udeşti, de a iniţia o campanie de strângere de donaţii pentru automatizarea clopotelor de la biserică s-a dovedit una de succes, suma necesară investiţiei fiind adunată în timp record. Practic, printr-un sistem care va fi montat în clopotniţă, clopotele vor fi pornite prin acţionarea unui buton din altar ori chiar direct, de pe telefonul mobil. Costul este de 6.800 de lei cu acţionare din întrerupător şi respectiv, de 7.650 de lei cu acţionare prin telefon mobil sau telecomandă. În urma apelului său la binevoitori pentru automatizarea clopotelor, preotul Leonte Şalvari a primit două donaţii mai mari, una de 5.000 de lei şi o alta de 1.500 de lei, plus altele câteva mai mici. Avea deja colectaţi 2.000 de lei, astfel că acum parohul a adunat practic toată suma necesară investiţiei. Ba chiar peste așteptări. Dar, deşi ideea preotului a fost apreciată de oamenii care au donat şi în general, de localnici, inițiativa s-a ales și cu un număr mare de comentarii nefavorabile, venite din mediul online. Preotul a fost acuzat că „cerşeşte” bani şi că investiţia în automatizarea clopotelor nu ar fi una necesară, în condiţiile în care, de sute de ani, clopotele sunt trase de clopotar. Preotul a explicat însă că la clopotele bisericii se ajunge pe un culoar îngust, pe scări abrupte, iar pe timp de iarnă și nu numai, accesul şi condiţiile de lucru la clopote sunt total potrivnice. Și, pentru că a reușit să adune mai mulți bani decât va folosi practic pentru clopote, din restul banilor donaţi de credincioşi, preotul spune că va iniţia şi o campanie de educaţie, „Şcoala de duminică”. Astfel, părintele a achiziţionat deja cărţi de colorat şi abecedare şi vrea să-i atragă pe copiii din sat, duminica, la biserică. Astfel, aici copiii din localitate vor avea parte și de activităţi educativ-recreative.

logo tele moldova

Postul de Televiziune Tele Moldova Plus indeplineste toate caracteristicile sirigorile unui post de televiziune regional avand licenta prin satelit nr.S-TV 306 din 30 iulie 2013 si licenta TV-C 667 din 7 martie 2013.

Populare

Recent Comentate

Galerie Foto